Primi pași pentru a trăi mai eco-friendly

Terra Wash
31-08-2020
0 comentarii

„Noi nu moștenim planeta de la strămoșii noștri; o împrumutăm de la copiii noștri.”

Degradarea rapidă a planetei a devenit un subiect din ce in ce mai prezent în conversațiile auzite pretutindeni – în politică, în familie, la un suc cu prietenii. Este, într-adevăr, greu de ignorat – se estimează că oamenii consumă materie primă mai repede decât planeta o poate regenera.

Astfel, privind obiectiv situația actuală, este normal să ne întrebăm: ce e de făcut în situația asta? Ce anume pot îmbunătăți la activitățile mele zilnice pentru a mă asigura că amprenta mea ecologică este cât se poate de mică?

Acest subiect este unul vast și greu de răspuns în doar câteva cuvinte – amprenta ecologică se formează din mai multe sectoare, printre care și transportul, consumul alimentar, participarea la anumite evenimente ce poluează sever.

Deși adevărata soluție se află la nivel macro – întregi industrii, corporații, sectoare de activitate ce ar trebui să își revizuiască radical valorile și activitățile desfășurate – nu înseamnă că suntem încurajați să nu facem nimic. Fiecare efort în plus face diferența, oricât ar fi el de mic.

Și nu uita – atunci când te implici în activități civice, nu o faci doar pentru tine, ci ajungi să-i inspiri și pe cei din jurul tău – iar împreună putem crea schimbări majore!

Așadar, iată 3 soluții simple, de început, care te vor introduce în lumea eco-friendly și te vor ajuta să faci o îmbunătățire în viața ta.

Reciclare

Probabil cea mai comună variantă de trai eco-friendly. Reciclarea este un proces prin care deșeurile se separă în mod corespunzător, pentru ca mai apoi să fie triate, procesate și readuse în folosință. Astfel, se consumă mai puțină materie primă pentru satisfacerea nevoilor populației.

E posibil ca la început să pară mai complicat – plastic, hârtie, sticlă, ulei, deșeuri menajere – însă în câteva săptămâni îți va intra în rutină, cu siguranță! Aici găsești un ghid comprehensiv care îți explică exact ce trebuie să faci pentru a recicla simplu și eficient.

Știai că doar 9% din plasticul folosit se reciclează? Alege să poți reduci cantitatea de plastic comercializat prin cumpărarea produselor la vrac, reîncărcabile sau în cantități mai mari - astfel, chiar dacă vei folosi recipiente de plastic, vor fi considerabil mai puține pe termen lung. 

Detergenții clasici au numeroase dezavantaje: consumă mult plastic pentru a-i transporta și depozita, poluează apă (fiindcă au în compoziția lor substanțe chimice), pot fi dăunători pentru bebeluși sau oameni cu pielea hipersensibilă.

O alternativă mult mai eficientă este folosirea unui produs natural, fără substanțe chimice, ce se poate utiliza pentru numeroase spălări – de exemplu, Terra Wash+Mg. Produsul, compus dintr-un săculeț ce conține biluțe de magneziu, spală hainele în mod natural.

Apa rămasă poate fi folosită la grădinărit, nu conține substanțe chimice, deci este ideal pentru bebeluși și persoane sensibile, și poate fi folosit tot anul – asigură 365 de spălări pentru cicluri de până într-o oră. Este mai economic, mai simplu de folosit, și cel mai important – eco-friendly!

Reducerea consumului; inclusiv reducerea consumului de apă

Nu în ultimul rând, putem reduce amprenta ecologică prin limitarea consumului – de apă, de curent, de combustibil. Este o soluție perfectă pentru planetă, plus că ne oferă ocazia să reducem costurile zilnice.

Câteva metode prin care putem reduce consumul:

-          Închidem apa atunci când nu o folosim – în timp ce ne spălăm pe dinți, facem duș, sau spălăm vasele;

-          Stingem lumina atunci când părăsim încăperea;

-          Când este posibil, alegem să folosim mijloacele de transport în comun, nu mașina personală/taxiuri;

-          Cumpărăm doar alimentele de care știm sigur că avem nevoie, pentru a evita aruncarea mâncării expirate prin frigider/debara;

-          Ne petrecem mai mult timp în natură – astfel, reducem consumul de curent folosit la încărcarea dispozitivelor, precum TV, laptop, telefon, tabletă etc.

 Așadar, iată câteva metode foarte practice care te vor ajuta să trăiești mai eco-friendly, pe care le poți pune în practică imediat!

 

 

Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!